sâmbătă, 12 decembrie 2015

Poveste de Crăciun din anii '90

Este decembrie dar domnul „Spirtul Crăciunului” se lasă greu așteptat. Încep să îmi pierd speranța și să cred că nu își va mai face apariția în anii ce urmează sau există posibilitatea ca domnul să își fi schimbat personalitatea, devenind de nerecunoscut. Întorcându-mă în trecut, cadrul perfect al Crăciunului copilăriei mele includea zăpadă, un brad natural împodobit cu bomboane și globuri din sticlă, un Moș Crăciun care respecta lista de cadouri scrisă cu atenție, mersul în ajun la biserică, masa festivă alături de familie, mirosul de cozonac și colindătorii care sunau insistent la ușă și dacă le deschideai, erau fericiți să fie tratați și cu celebrii covrigi puși pe sfoară. Entuziasmul venirii Crăciunului începea de pe data de 1 decembrie, când aruncam câte un ochi pe calendarul mic de carton primit de la școala și număram zilele rămase până la ajun. Vecina mea, Cristina, trăgea de mine să mergem prin bloc să cântăm „Domn, domn, să-nalțăm” iar eu mă lăsam greu, până când reușeam să-mi înving rușinea cauzată de lipsa aptitudinilor mele de cântăreață. După ce luam la rând toate ușile, mergeam la cele mai apropiate magazine sărace din cartier și ne cumparam chinezării din banii adunați,  care ne aduceau o bucurie de nedescris. Ajungeam acasă și mirosea a cozonac și a bradul de pe balcon, ce aștepta să fie împodobit.  Și uite așa, mă apucam să o ajut pe mama cum pot să aranjăm bradul, iar pe fundal se auzeau colinde de la casetofon. Nerăbdarea și entuziasmul mă împiedicau să mă culc la ora obișnuită, sperând că o să-l prind pe Moș Crăciun când vine să lase cadourile sub brad dar de fiecare dată mă prindea somnul înainte. Mă trezeam la 6 dimineața și direcția mea era pe fast-forward spre brad, unde, când vedeam cadourile, începeam să le desfac mânată de curiozitate, și indiferent de ce primeam, eram bucuroasă și râmâneam lângă brad să mă joc cu noile păpuși, în timp ce mâncam mandarine. Ziua de 25 decembrie decurgea frumos și lin. Îmi sunam prietenele pe telefonul fix să întreb ce le-a adus Moșu, mâncam pe ascuns bomboanele din brad dar lăsam mereu ambalajele acolo, să nu dau de bănuială. De fiecare dată, la ora prânzului avea loc masa festivă și casa se umplea cu unchi, veri și bunici iar eu eram încântată și nu îi mai lăsam să plece. Dar până la urmă plecau și mă întristam. Îmi trecea repede pentru că mă suna vecina să mă cheme în fața blocului să ne jucăm în zăpada de 30 de centimetri și să facem îngerași. Și uite așa trecea Crăciunul în fiecare an. Acum, la 25 de ani, sunt nostalgică, sperând că o să mai am parte cândva de entuziasmul de acum 17 ani. Dar mă uit în jur și cadrul „perfect” al Crăciunului include trafic, aglomerație în magazine, exces de mâncare, exuberanță, urări pe Facebook, Secret Santa, superficialitate și iPhone sau Samsung, după preferințe. Peste tot, publicitatea încearcă să te vrăjească cu super oferte, și cu reclame de sezon în care este prezentat Crăciunul perfect din filme. Iar noi, ca fraierii, ne lăsăm cuceriți de magia artificială a sărbătorii, cumprăm în prostie, refulăm în kilograme de porc și sarmale și suntem fericiți o zi. Apoi, iar suntem singuri, cu 2000 de prieteni virtuali pe Facebook, care sunt la fel de singuri. Acum mă întreb: oare domnul „Spiritul Crăciunuluiși-a schimbat fața, lăsându-se transformat de media și comerț, sau așa a fost mereu, doar că, fiind copii naivi, totul părea din cartea de povești?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu